Intrebari si raspunsuri despre extensiile de gene fir cu fir
Acum 5 ani, chiar înainte de un eveniment special, m-am decis să încerc noul trend: extensiile de gene fir cu fir. Îmi doream foarte mult un look care să iasă din tipare, mai ales că acel eveniment se lăsa şi cu o sedinţă foto la final. Nu ştiam nimic despre ele, era un trend nou şi găseam foarte puţine informaţii pe reţele de socializare şi web.
Tocmai de asta, m-am gândit să fac un mic ghid cu cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri despre extensiile de gene fir cu fir, care sper să vă vină în ajutor şi să vă scutească de căutări îndelungi.
Care sunt cele mai comune tipuri de extensii de gene?
Sunt trei tipuri de extensii de gene: sintetice, mătase şi nurcă. Mărimile disponibile sunt în general de la 6 la 17 mm, având mai multe tipuri de grosimi si curburi. O dată selectate cu ajutorul stilistului tău, vor fi aplicate cu un adeziv pe genele naturale, una câte una. La fel ca şi în cazul extensiilor, tipurile de adeziv diferă şi ele, de la viteza de uscare până la senzitivitatea subiectului.
Cât timp durează procedura?
Aplicarea unui set de gene, durează aproximativ două ore, în medie. Sunt cazuri în care aplicarea poate dura şi până la trei ore pentru lucrările foarte complexe. De obicei, dacă vrei să păstrezi pentru un timp îndelungat privirea glam dobândită, îţi recomand un „retuş” la fiecare 3-4 săptămâni.
Ce se poate întâmpla dacă îmi intră adeziv în ochi?
Nu se va întâmpla. 🙂
Pentru că pe toată durata aplicării vei sta cu ochii închişi, relaxându-te. În plus, lash artistul tău întodeauna va avea lângă adeziv un produs care va elimina vaporii nocivi şi va reduce riscul de iritaţii.
Ce se întâmplă dacă lăcrimez?
Dacă în timpul procedurii simţi o arsură sau un disconfort care te face să lăcrimezi, spune-i IMEDIAT lash artistului. Anumite persoane pot fi alergice la un anume tip de adeziv şi acesta trebuie schimbat imediat cu unul total diferit. Aplicarea extensiilor de gene trebuie să fie un proces luxurios, în niciun caz un chin.
Pot să-mi fac duş sau să înot imediat după?
Nu. Trebuie să eviţi ca apa să intre în contact cu genele tale o perioadă de 12 până la 24 de ore, pentru că aceasta poate slăbi adezivul de pe noul tău set de gene şi poate cauza căderea extensiilor. Eu personal folososec un dispozitiv care reduce la jumătate timpul de uscare al adezivului. În plus, ar tebui să eviţi demachiantele foarte uleioase.
Pot folosi mascara?
Dacă plănuieşti să foloseşti mascara ca să dai o curbură şi mai dramatică genelor tale, îţi recomand să o aplici numai şi numai în strat foarte subţire doar pe vârfurile extensiilor, nu şi pe cele naturale. Şi bineînţeles, NU ORICE MASCARA, ci una creată special pentru extensiile de gene.
Genele mele naturale vor fi afectate în vreun fel?
Scriam acum câteva săptămâni un articol despre mituri nefondate. Ei bine, acesta este cel mai mare dintre ele. Genele tale naturale nu vor fi în niciun fel afectate, ba mai mult, extensiile vor ajuta la întreţinerea lor.
Unde să îmi pun extensii de gene fir cu fir?
Pentru că vorbim de o zonă a corpului extrem de sensibilă, întodeauna la un stilist certificat. Şi cred că ar trebui să supralicitezi şi să ţii cont dacă produsele cu care lucrează sunt certificate şi testate la nivel internaţional. Profesioniştii vor folosi ÎNTOTDEAUNA PRODUSE DE CALITATE care nu vor prezenta niciun potenţial risc pentru sănătatea ta. E mult mai important să PREVII, decât să TRATEZI!
Într-un final, probabil că vei ajunge dependentă de acest trend, care îţi va scurta timp preţios al ritualului tău de înfrumuseţare zilnică. De la lookul de dimineaţă, până la cel de seară, extensiile de gene fir cu fir îţi vor conferi o notă dramatică, misterioasă sau extreeeeem de sexy. E alegerea ta!
Bineînţeles că sunt mult mai multe întrebări legate de această industrie, tocmai de aceea, pentru orice întrebare sau nelămurire aştept comentariile voastre.
Wink! Wink!
Să aveţi o toamnă minunată!